Astăzi, 26.02.2026, Primarul comunei Ciorescu, Ion Scripnic, a participat la workshopul „Rolul turismului în dezvoltarea locală și regională”, organizat de Agenția de Dezvoltare Regională Municipiul Chișinău. Evenimentul a evidențiat importanța turismului ca motor de dezvoltare locală, prin parteneriate și valorificarea potențialului comunităților. Primăria Ciorescu susține inițiativele care contribuie la dezvoltarea durabilă a localității.
ADR mun. Chișinău a organizat, azi, workshopul cu tema: „Rolul turismului în dezvoltarea locală și regională”. Evenimentul a reunit peste 60 de participanți: reprezentanți ai autorităților publice, organizațiilor de profil, partenerilor internaționali și ai mediului privat.
🗺️🍷📲În cadrul discuțiilor au fost prezentate exemple concrete de parteneriate public–private, inițiative precum: Organizațiile de Management al Destinației (OMD) Grupul de Acțiune Locală Plaiul Codrilor și „Riviera Nistrului”, dezvoltarea rutelor turistice, valorificarea patrimoniului vitivinicol (Castel Mimi Wine Resort), platforme digitale pentru promovarea destinațiilor rurale (InnoVillage), dar și inițiative de digital storytelling prin Artcor.
🌐Un moment important al evenimentului a fost intervenția lui Ion Stefanovici din cadrul programului VIA MOLDAVIA, dedicată consolidării cooperării regionale între România și Republica Moldova.
📌 Acest eveniment a demonstrat că turismul nu este doar un domeniu economic, ci un instrument real de dezvoltare locală și regională. Prin colaborare între autorități, antreprenori și parteneri de dezvoltare, pot fi create locuri de muncă, valorificate resursele locale și promovate comunitățile la nivel național și internațional.
🤝Activitatea a fost organizată în cadrul proiectului „Bunele practici și transfer de cunoștințe pentru consolidarea capacității administrative în politica de dezvoltare regională între România și Republica Moldova” realizat CAPDR - Centrul de Analiză și Planificare a Dezvoltării Regionale Iași și ADR Chișinău și finanțat de Uniunea Europeană.