Un pas important pentru viitorul comunității: Consultări cu directorii de instituții și consilierii locali privind Viziunea de amalgamare voluntară!

VIDEO

Astăzi, 02.07.2026, în incinta Primăriei comunei Ciorescu au avut loc două ședințe de consultare privind elaborarea Viziunii de amalgamare voluntară a comunei Ciorescu cu comuna Hrușova și satul Zăicana.

Prima ședință s-a desfășurat cu participarea directorilor instituțiilor publice din comună, iar cea de-a doua a reunit consilierii locali. În cadrul consultărilor au fost prezentate rezultatele chestionarelor aplicate în cele trei localități, au fost analizate principalele probleme și priorități identificate de cetățeni și au fost inițiate discuțiile asupra primei versiuni a documentului de viziune.

Participanții au examinat direcțiile strategice de dezvoltare, prioritățile comune, beneficiile pe care le poate genera amalgamarea voluntară pentru locuitori, precum și etapele următoare privind consultarea publică a proiectului de viziune în fiecare dintre localitățile participante.

Primăria comunei Ciorescu își reafirmă angajamentul pentru un proces transparent, participativ și orientat spre dezvoltarea durabilă a comunităților implicate, prin implicarea tuturor actorilor relevanți în conturarea unei viziuni comune pentru viitor.