Primăria comunei Ciorescu a avut onoarea de a-l primi în vizită pe Vicepremierul Vladimir Bolea, care și-a arătat interesul față de întreaga comună și de problemele cu care se confruntă locuitorii.
În cadrul vizitei, au fost inspectate lucrările de la proiectul „Curtea Europeană”. Totodată, nu a ezitat să viziteze și proiectul implementat „Amenajarea căilor de acces către instituțiile publice: I.P. Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu”, Gimnaziul nr. 45, Biblioteca Locală Ciorescu și Centrul de Tineret Ciorescu, comuna Ciorescu, municipiul Chișinău”, realizat în cadrul programului național „Europa este aproape”, apreciind rezultatele obținute.
De asemenea, pe lângă vizita oficială, a urmărit și alte lucrări și obiective importante din localitate.
Îi mulțumim pentru implicare, deschidere și faptul că este aproape de cetățeni și de nevoile reale ale localităților. Sprijinul și dialogul constructiv contribuie la dezvoltarea continuă a comunei Ciorescu.
