• Bustul lui Ştefan cel Mare şi Sfînt din centul localităţii
  • Formaţia folclorică „Basarabencele”, cond. art. - Emilia Rusu
  • Răstignirea de la intersecţia străzilor Moldova ridicată spre lauda Sfintei Cuvioase Parascheva
  • RC „Ciorescu-Rugby” - campioni la Moscova, 28 iunie 2013
  • Puţinii veterani rămaşi în viaţă lîngă monumentul Eroului necunoscut în parcul din centrul localităţii, alături de primarul comunei Ciorescu – Ino Scripnic, 08.05.2014
  • Tăierea panglicii de la Inaugurarea complexului sportiv – FUTSAL ARENA FMF, 15.11.2014
  • Biserica „Sfînta Cuvioasa Parascheva” din comuna Ciorescu
  • Sfinţirea pietrei de temelie a unui sfînt locaş în satul Făureşti, 21 mai 2014;
  • Biserica "Sfîntul Apostol şi Evanghelist Ioan Teologul" din s. Făureşti

saptamina nationala a voluntarilor

În perioada 2 – 8 octombrie 2017 se va desfășura Săptămâna Națională a Voluntariatului (SNV) 2017 “Hai în gaşca voluntarilor!”, ediția a XI-a, cel mai mare eveniment de promovare a voluntariatului la nivel republican. 

SNV este evenimentul care mobilizează un număr mare de organizaţii şi cetățeni din toată țara pentru a promova voluntariatul şi implicarea civică a comunităţii. Evenimentul este inclus în art. 15 pct. (2) lit. a) din Legea Voluntariatului Nr. 121 din 18.06.2010. Pe parcursul unei săptămâni autorităţile publice, instituţiile publice, organizaţiile societăţii civile și grupuri de inițiativă în parteneriat cu mass-media, business-ul, persoane publice etc. realizează campanii de sensibilizare, dezbateri pe tema voluntariatului, acţiuni de caritate, salubrizare, şezători, instruiri etc. Pentru mai multe informații vedeţi ultimele rapoarte: Raport SNV 2013, Raport SNV 2014, Raport SNV 2015, Raport SNV 2016.

Invităm autorităţile publice centrale, raionale, primăriile, alte instituţii publice necomerciale, organizaţiile societăţii civile și grupurile de inițiativă, să descarce Formularul de participare SNV 2017 , să-l completeze şi să-l trimită până la data de 27 septembrie pe adresa de e-mail a coordonatorului din zona respectivă sau pe adresa tdv_secretariat@yahoo.com (în cazul în care nu există un coordonator desemnat). Datele de contact ale persoanelor care deţin poziţia de coordonator sunt:

 

  1. Anenii Noi – Olesea GHEREG, Coordonatoare Raională SNV Anenii Noi, Specialist, Direcția Asistență Socială și Protecția Familiei, consiliul_aneni@mail.ru, 067 488 130
  2. Basarabeasca – Victoria NICOLAEVA, Coordonatoare Raională SNV Basarabeasca, Specialist, Consiliul Raional Basarabeasca, nicolaevavictoria@mail.ru, 029 721043
  3. Briceni – Victor GONCIARCoordonator Raional SNV Briceni, Specialist principal, Direcția Învățămînt Briceni, dgritsbriceni@mail.ru, 024 723856
  4. Cahul – Alexandru POPOV, Coordonator Raional SNV Cahul, Șef serviciu Tineret și Sport, Consiliul Raional Cahul, sts.cahul@gmail.com, 079 140 389
  5. Cantemir – Tatiana BARANOVCoordonatoare Raională SNV Cantemir, Consiliul Raional Cantemir, Specialist principal, Serviciul Cultură și Turism Cantemir, cultura.cantemir@gmail.com, 079 018 955
  6. Călărași – Zinaida BĂDĂRĂUCoordonatoare Raională SNV Călărași, Consiliul Raional Călărași,Vicepreşedintă, ztulbu@mail.ru, 067 663 078
  7. Căuşeni – Vera CIUCHITU, Coordonatoare Raională SNV Căușeni, Asociaţia Psihologilor Tighina, Preşedintă,v_ciuchitu@yahoo.com, 069 086 731
  8. Cimişlia – Natalia Răileanu, Coordonatoare Raională SNV Cimișlia, A.O „Pro Cimişlia” raileanu_n@yahoo.com, 069 525 705
  9. Criuleni – Renata UNGUREAN, Coordonatoare Raională SNV Criuleni, Specialist pe tineret, Consiliul Raional Criuleni, renataungurean@mail.ru, 060 099 916
  10. Dondușeni – Victoria COJOCARU, Coordonatoare Raională SNV Dondușeni, A.O. Tinerele Femei Cernoleuca, cojocarus.vi@gmail.com, 079 383 388
  11. Drochia – Vera FLOCEA, Coordonatoare Raională SNV Drochia, Consiliul Raional Drochia, Direcția Învățământ Drochia, Responsabil activitate educativă, vflocea@gmail.com, 068 954 340
  12. Dubăsari – Svetlana ISAICULCoordonatoare Raională SNV Dubăsari, Consiliul Raional Dubăsari, Specialist-coordonator, metodist, Direcția învățământ general, luminisaicul@gmail.com068 921 379
  13. Edineţ – Diana FRUNZĂ, Coordonatoare Raională SNV Edineț, Consiliul Raional Edineț, Specialist principal, Direcția de asistență socială și protecția familiei, dyana2408@mail.ru, 060 483 185
  14. Fălești – Viorica HAREACoordonatoare Raională SNV Fălești, Consiliul Raional Fălești, Centrul de Creație și Agreement pentru Copii și Tineri ”L. Găină”, crrtfalesti@mail.ru, 067 131 674
  15. Florești – Victoria BEIUCoordonatoare Raională SNV Florești, Consiliul Raional Florești, Specialist de tineret, cultura.floresti@mail.ru069 172 169
  16. Glodeni – Petru TCACICoordonator Raional SNV Glodeni, Consiliul Raional Glodeni, Specialist în problemele relații cu publicul, tcacipetru.ok@mail.ru, 060 186 772
  17. Hînceşti – Stela BUCUR, Coordonatoare Raională SNV Hîncești, NGO “Always Together”, aoat@mail.com, 079 258 625
  18. Ialoveni – Victor PLETOSUCoordonator Raional SNV Ialoveni, Consiliul Raional Ialoveni, Specialist principal în domeniul tineretului, victor.pletosu@gmail.com, 068 230 922
  19. Leova – Valeriu LUPAN, Coordonator Raional SNV Leova, Specialist Principal Tineret, sectiaculturaleova@gmail.com, 079 909 391
  20. Nisporeni – Ion ECHIM, Coordonator Raional SNV Nisporeni, Specialist cultură, tineret și sport, Primăria Nisporeni, nisprim@mail.ru, 069 745 340
  21. Ocnița – Victor URSAN , Coordonator Raional SNV Ocnița, Specialist principal tineret și sport, 0 78882202 ursan.victor@mail.ru
  22. Orhei – Svetlana TARAS, Coordonatoare Raională SNV Orhei, Centrul de Sănătate Prietenos Tinerilor Orhei, staras.irp@gmail.com, 069 957 700
  23. Rezina – Liuba STAVINSCHI, Coordonatoare Raională SNV Rezina, A.O. „Nufărul”, lstavinschi@mail.ru, 079 779 411
  24. șcani – Igor GORODEA, Coordonator Raional SNV Rîșcani, Consiliul Raional Rîșcani, Specialist, Direcția Învățământ, Tineret, Sport, gorodea_igor@mail.ru, 069 33 80 30
  25. Sîngerei – Onceanu VIOREL, Coordonator Raional SNV Sîngerei, Consiliul Raional Sîngerei, Specialist de tineret și sport, sgtineret79@mail.ru, 069 026 758
  26. Soroca Natalia COJOCARI, Coordonatoare Raională SNV Soroca, Specialist în probleme de tineret, Primăria Soroca, msoroca@mtc.md, 069 344 403
  27. Străşeni – Ecaterina BULICANU, Coordonatoare Raională SNV Strășeni, Asociaţia pentru Educaţie Neoumanist, bulicanuecaterina@gmail.com, 079 630 619
  28. Şoldăneşti – Marina CUCEREANU, Coordonatoare Raională SNV Șoldănești, A.O. Prudens, marina.cucereanu@mail.ru, 060 079 962
  29. Ştefan Vodă – Valentina UȚACoordonatoare Raională SNV Ștefan Vodă, Consiliul Raional Ștefan Vodă, Direcţia Cultură, Tineret, Sport şi Turism, directiaculturasv@mail.ru, 024 222648
  30. Taraclia – Victoria VOITOVICI, Coordonatoare Raional SNV Taraclia, Consiliul Raional Taraclia, Specialist de tineret, Direcția de Învățământ, voitovichviktoria@gmail.com, 079385977
  31. Telenești – Valeriu LAZARENCO, Coordonator Raional SNV Telenești, Jurist,jurist@telenesti.md 069 364 807
  32. Ungheni – Tatiana LAZAR, Coordonatoare Raională SNV Ungheni, Consiliul Raional Ungheni, Specialist principal DÎTS, lazar-tatiana@mail.ru, 068 062 504
  33. Mun. Bălţi – Rodica FRECAUTEANU, Coordonatoare Municipală SNV Bălți, Directoare Executivă A.O. „Caroma Nord”, frecauteanu.r@gmail.com, 079 124 353
  34. Mun. Chişinău – Ion BAMBULEAC, Coordonator Municipal SNV Chișinău. Coordonator Politici de Tineret, Consiliul Național al Tineretului din Moldova, ionbambuleac@yahoo.com, 076713568
  35. Mun. Bender – loc vacant 
  36. Mun. Comrat –  loc vacant 
  37. Mun. Tiraspol –  loc vacant
  38. Raioanele Transnistriei (Camenca, Rîbnița, Dubăsari, Grigoriopol și Slobozia)  loc vacant
  39. Raioanele UTA Găgăuziei (Comrat, Ceadîr-Lunga și Vulcănești)  Iana RUSU, Șef serviciul de dezvoltare a politicii de tineret, Comrat, irusu81@gmail.com, 079532940

Vă informăm că toate activităţile de voluntariat vor fi incluse în Calendarul de activităţi SNV 2017 care va fi prezentat mass mediei naţionale începând cu data de 29 septembrie 2017. După încheierea evenimentului TDV va elabora Raportul SNV 2017 care va fi postat pe internet.

Menționăm că toate pozele de la activitățile de voluntariat organizate în SNV 2017, care vor fi distribuite pe relețele de socializare folosind hashtag-ul „#SNV2017” vor participa automat la concursul celor mai interesante poze din SNV 2017, iar câștigătorii vor primi premii de la Coaliția Voluntariat.

Evenimentul este organizat de Coaliţia pentru promovarea legii şi activităţilor de voluntariat şi susţinut prin proiectul „SNV 2017 – Hai în gașca voluntarilor” din cadrul Programului anual de Granturi pentru sectorul de tineret.

Pentru mai multe informaţii contactaţi:

Andrei GAIU, Coordonator de Proiect SNV 2017
Asociaţia Ob
ștească ”Tinerii pentru dreptul la viaţă” (TDV)
Secretariatul Coaliţiei pentru promovarea legii şi activităţilor de voluntariat
Tel: 022 567 551; 079 45 00 27
E-mail:
tdv_secretariat@yahoo.com

 

 

Design şi programare de  " VIKWEB "

 
Vizitatori - 86
Accesari - 87
Susup